Delta mea.


La capatul unei calatorii in salbaticia canalelor Deltei, catre Caraorman, te intampina unul dintre cele mai atipice peisaje ale Deltei: scheletele unor constructii de beton – silozuri, hale, magazii sau cazemate – niciodata terminate, cu conductele si jgheaburile de ciment aferente, guri de puturi sau de canal de mult infundate, si un complex de sase blocuri degradate care nu au apucat sa fie locuite de muncitorii carora le erau destinate.

CARAORMAN – RANA DIN INIMA DELTEI
Caraorman este un mic satuc amplasat in inima Deltei Dunarii, intre Bratul Sulina si Bratul Sfantu Gheorghe, la capatul Canalului Caraorman, ce se desparte de Dunare in apropierea localitatii Crisan.
Canalul Caraorman este si el o reminiscenta a megalomaniei comuniste, fiind sapat expres pentru amenajarile de santier, accesul utilajelor, al miilor de tone de materiale de constructii si, ulterior, pentru transportul barjelor ce urmau sa care nisipul pe Bratul Sulina, la vremea respectiva proiectul dovedindu-se devastator pentru ecosistemul Deltei Dunarii.
Satul este singura asezare din aceasta zona, iar imaginea oferita de ruinele care se doreau a fi, initial, cel mai mare combinat de sticla din Europa – datorita dunelor de nisip din zona – pun pe fuga turistii.
De 18 ani oamenii locului asteapta o minune, una care sa ii scape de monstruozitatea ramasa in urma ideii marete. Schimbarea regimului in Romania nu a adus localnicilor schimbarea in bine pe care o asteptau, dimpotriva. Din tot arsenalul de la Caraorman au fost transferate Santierului Naval Mangalia doar doua macarale portuare, restul utilajelor si instalatiilor au fost … prada de razboi! Localnicii sustin cu tarie faptul ca ei nu au luat nimic, ci ca altii ar fi furat. Ce a mai ramas a fost concesionat unei firme private, care a vandut la fier vechi tot ce se putea vinde si a plecat fara sa ii pese de clauza contractuala potrivit careia locul ar fi trebuit curatat.

Caraorman

Satul se intinde pe o lungime de doar 3,5 kilometri si aproximativ 500 de metri latime si este situat pe grindul Caraorman. Populatia satului – aproximativ 500 de persoane – este formata din ucraineni, oameni gospodari si ospitalieri, care au ca ocupatie principala pescuitul. Turism se face, dar la o scara foarte mica. Doar trei pensiuni sunt disponibile in Caraorman, iar sperantele de dezvoltare sunt infime. Alexandra Terente, proprietara unei case de oaspeti din Caraorman spune ca peisajul dezolant alunga turistii. Cei care vin aici ori nu stiu la ce sa se astepte, ori vin pentru padure, pentru pescuit.
Si blocurile au ramas pana azi in voia soartei, desi cu multi ani in urma au fost cumparate la licitatie de o firma constanteana. Primarul comunei Crisan, de care apartine Caraormanul, se declara invins de situatie si spune ca de cand a cumparat blocurile, firma nu s-a atins inca de ele. Pana nu li se da in proprietate si terenul aferent, noii proprietari nu se vor apuca de repararea si finalizarea blocurilor. Tot primarul a identificat si o solutie: preluarea imobilelor de catre Primaria Crisan, dar nimeni nu se grabeste sa ii dea dreptate.

Investitii inutile si… ilare
In octombrie 2004 s-au finalizat lucrarile de constructie a unei sosele de legatura intre localitatile Crisan si Caraorman. Proiectul, finantat prin programul SAPARD, este o initiativa laudabila, dar atat timp cat nu este rezolvat accesul catre Crisan, soseaua este perfect inutila: intra in Caraorman doar pe o portiune de 300 de metri si nu este continuata pe strada principala, considerata coloana vertebrala a localitatii.
Indicatoarele de curba periculoasa, limitare de viteza si borna kilometrica dau un aer modern soselei construite.
Aerul ilar este dat de gafele de montare a indicatoarelor: prima borna indica o distanta de noua kilometri pana in Crisan, iar indicatoarele de limitare a vitezei sunt puse exact invers, adica limiteaza viteza in afara localitatii si anunta sfarsitul limitarii de viteza la intrarea in localitate…
O alta investitie celebra este cea de-a doua scoala, construita in completarea vechii unitati scolare din localitate. Si ca o ironie, dupa constructia acesteia, finantata tot printr-un program SAPARD, din toamna lui 2005, din cauza lipsei de elevi cele doua scoli din Caraorman sunt nefolosite…

Stejari si nisip pentru aventurieri
Caraormanul este insa o destinatie interesanta. Aici, alaturi de renumitele vestigiile ale „fabricii de nisip”, pe un teren nisipos de origine marina, s-a dezvoltat o padure de stejari unde gasesti cel mai mare stejar din Delta, cu o varsta de 400 de ani si o circumferinta de patru metri. Padurea are un aspect subtropical datorita plantelor agatatoare si lianelor care ajung la lungimi de 25 de metri, iar dunele de nisip si vegetatia saracacioasa de pe dune contrasteaza puternic cu vegetatia luxurianta din restul Deltei.

***

CHILIA VECHE – O PERPETUA OSCILARE INTRE PREZENT SI TRECUT

Departe de aglomeraţia urbană, Chilia Veche este una din locaţiile care oferă avantajul unei naturi fascinante şi a unei atmosfere din vremuri apuse. În deltă – de multe ori spre exasperarea turiştilor – timpul nu este atât de măsurat, şi pare a nu avea aceeaşi valoare ca în alte zone ale ţării.
Din păcate, izolarea geografică a comunei este dublată de marginalizarea economică, medicală şi educaţională. Un cabinet stomatologic, un cabinet medical şi o alternativă de dezvoltare economică printr-un atelier de împletituri de papură au fost oferite de Fundaţia Principesa Margareta. Totuşi, e nevoie de mult mai mult…

Achile, Achillea…
Localitatea Chilia Veche are un început neprecizat, neavând documente care să-i ateste ”data naşterii”. Vechea cetate de margine de ţară a avut cu ani în urmă o viaţă înfloritoare. Romanii au botezat-o Achillea, semn că era o aşezare destul de mare, iar pe vremea ocupaţiei turceşti, localitatea purta denumirea de Eskil – Kale.
Pentru denumirea purtată pe vremea romanilor localnicii au explicaţii cu adânci rădăcini în mitologie, pe care le servesc doritorilor cu seriozitate, la modul următor: în baza unor surse istorice oarecum vagi, numele de Chilia – în forma Achillea, vine de la numele lui Achile, eroul războiului troian, cel care, după ce a fost lovit de săgeata pornită din arcul frumosului Paris, a fost adus de mama sa, zeiţa Thetis, pe insula Leuce. Firesc, la urma urmei, fiul unei zeiţe a mării nu poate să moară aşa, oricum:

Aici a trăit şi după moarte, împreună cu soţia sa, Elena din Egipt, şi i s-a înălţat aici şi un sanctuar. Leuce este, poate, Insula Şerpilor din Marea Neagră

, explică solemn moş Terente, un locuitor al comunei.

Totuşi, primele menţiuni despre existenţa acestei aşezări datează din sec X, şi descriu una dintre cele mai mari şi vechi aşezări umane din Delta Dunării, dar şi o zonă foarte bogată datorită pescuitului de sturioni.
Apare în hărţi medievale, aici desfăşurându-se activitatea negustorilor genovezi de la gurile Dunării, urmele arheologice vorbind de existenţa pe aceste locuri a unei cetăţi genoveze. Se observă doar şanţurile de apărare ale cetăţii şi intrarea de la bifurcaţia canalului Chilia – Batag şi Tătaru.

Comments are closed.